Fuck blogs, fuck you all, bad fakers of real life!

You are all lunatics, it's not us, we are just hiding our issues from you „normal” freaks and that makes us turn terribly insane. This has to stop here. The only way we can become useful to this world is if we become what we truly are. If we let go the faking and the limits. Not to bother anybody, or make people feel uncomfortable but to disturb them. The mad people should be afraid of us not the other way around.

I will stop writing bullshit here. I might stop writing at all. Though I should start a new project cause blogs they are not for my kind of people. So my message would end up only in front of the wrong eyes.

I will start disturbing your fucking cars, disturbing your fucking safe way, and your fucking control. I need a big revolution of the young minds. I want my fellow youngsters to realize that we should put aside our differences for the moment, and we should forget about our little skirmishes because we have a common enemy. It's a big machine made out of people who talk half, work half, love half and respect the rules only in half.

This is not the education we need!!!

Most of us don't even figure out they need education. If you must fight, you should get weapons. And our young minds are sharp as hell, if we would only start using them it would be a big breath of fresh air. So if I can't teach people to be rebellious, than I must set an example. Me and my closest friends have to show the rest that it is possible and it is the right way. Old people are basically rotten. We need to get busy living or get busy dying. Standing around pretending we go to school, pretending to go to work, pretending we are in love, will do your souls more harm than good. You'll have to take my word for it.

We need to have good people for a change, inspiring the young minds. We need brave youths and feminine girls. We need to stop answering to their lies with more lies. We need to show our parents that things cannot go like this forever. And if we don't break the chain cause we are young and mad, than nobody will have the courage to break the chain.

Because breaking stuff is dangerous, it breaks the balance, it creates disorder, which by the way it's only natural, though people prefer to keep a sick safe order to working for a better life, and trying to destroy and rearrange.

So start using your minds, start giving love and getting involved with other young people, start burning their god damned cars, start saying „no, we won't swallow this!!!” when they give us bullshit. We don't have time to wait for another 20 years while they figure it out how to become normal after decades of oppression and lies.

And fuck you if you have dirty comments, just bring them on, like my friend Leo used to say, you are either leading me, or following me, the rest can fuck off. Oh and speaking about Leo you need to see this brand new pretty little dirty clip.

And remember never to be AFRAID TO DIE.

Foaie pentru minte, inimă şi ţigară-n gură

La luptă cetăţeni!
Apucaţi-vă pachetele de ţigări şi orice instrument de făcut foc aveţi la îndemână şi arătaţi-le nefumătorilor cine suntem şi cât suntem de mulţi ! Arătaţi-le că suntem cuminţi şi calmi şi iubim natura! Nu mai fumaţi prin băi, prin alei sau prin faţa locantelor în care mirosul de tutun e o infracţiune! Fumaţi la vedere în orice loc în care încă ni se permite!
Nişte domni şi nişte doamne au decis într-o bună zi, aşa vine vorba că n-a fost un ceas bun pan-la urmă, să fie împotriva fumatului şi au lansat nenumărate campanii, care mai de care mai vehemente, mai..."dârze şi mai răsbelite", cum spune povestea.
Aceste campanii au ajuns să ne încalce libertăţile! Democraţia este inseparabilă de drepturile omului şi ale cetăţeanului, spune o cunoscută enciclopedie online. Păi dragii mei fumători vă reamintesc articolul 12 din Declaraţia Drepturilor Omului care spune că nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în domiciliul sau în corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.
În mod arbitrar ni se vând împreună cu ţigările fotografii odioase cu picioare de mort, plămâni canceroşi şi alte asemenea imagini care în mod obişnuit ar scandaliza opinia publică. Vă faceţi probleme daca filmele de la televizor îi afectează pe copii dar nu vă gandiţi că pachetele de tigări ale părinţilor sunt pline de imagini violente sau macabre. Cum rămâne cu imixtiunile în viaţa personală, în familie, domiciliu şi corespondenţă când în urma "muncii" unora, fumătorii sunt atinşi de parcă ar suferi de o boală. Şi să nu intrăm în discuţiile despre dependenţă cât timp avem reclame la bere pe toate programele.
Am putea însă discuta un pic despre ultima parte a articolului mai sus citat, mai exact partea cu atingeri aduse onoarei sau reputaţiei, adică atunci când distincţia fumători/nefumători în spaţii publice în loc să asigure confortul ambelor părţi tinde să devină o segregare, de parcă am fi negri acum 60 de ani în Louisiana şi nu avem voie în anumite localuri, că aşa vor ei.
Nu ştiu câţi dintre voi v-aţi gândit, dar cifrele în continuă creştere ,pe care unii le prezintă pentru a atenţiona în legătură cu pericolul "fumuriu", s-ar putea să-i sperie mai mult pe cei care nu fumează, pentru că s-ar putea transforma peste noapte într-o minoritate.
Ei ce spuneţi? Peste tot se vorbeşte de femei independente, de drepturile oamenilor de culoare sau a minorităţilor, ba mai mult, la 22 februarie 2009 Academia Americană de film acordă două Oscar-uri unui film cutremurător de bun despre Harvey Milk, un soi de Martin Luther King al comunitaţii gay din America anilor 70.
A venit momentul ca fumătorii să fie egali în drepturi cu semenii lor care nu apreciază felul unic în care o cană de cafea complimentează aroma unei ţigări dimineaţa!
Libertatea este posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă; posibilitatea de acţiune conştientă a oamenilor în condiţiile cunoaşterii (şi stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii şi a societăţii.
Copii ştiu ce este fumatul şi ţine de educaţia părinţilor ca ei să înţeleagă limitele şi riscurile ţigărilor. Sau poate pe viitor vom ciopârţi şi lumea copiilor de Popeye marinarul şi de indieni pentru ca fumează pipă, fie ea si a pacii.
Probabil urmează campania împotriva sexului neprotejat în care vom avea avertismente pe cutiile de prezervative. "Sexul fără prezervativ poate cauza HIV". Eventual şi o mică fotografie cu Freddy Mercury pe moarte. Atunci să vezi cum îţi vine cheful să fumezi o ţigară că poate aşa mai scapi.
Fumatul nu e un flagel, fumatul înseamnă oameni cărora le face plăcere, şi dacă nu ne convine că Hitler gaza evrei şi ne oripilăm de cum au atacat-o bagabonţii pe domnişoara Naomi, atunci ştim că nu este necesar să interzicem ceea ce nu gustăm!

Nuvelă arhaică fără titlu

Ramon era unicul locuitor al apartamentului 38 de la parterul blocului, construit de conducătorul iubit, cu sudoarea poporului, pe strada Armistiţiului din cartierul Ferentari. Ramon era un romantic autentic, nu spăla niciodată rufe şi nu avea o ocupaţiune stabilă. Îl puteai zări din când în când pe o bancă în faţa blocului, pe la orele amiezii, cu degetul în nas şi citind pe furiş o revistă pornografică. În rest nu-l prea vedeai pe afară, nici la şedinţele de bloc, pe care le asculta liniştit din bucătărie, nici la o miuţă cu băieţii. Poseda un foarte ascuţit simţ al realităţii, o stare civilă incertă şi un singur viciu: onania.
Apartamentul său era greu de ilustrat într-o proză realistă. Nu prea ştia nici el cum arată în totalitate, datorită numeroaselor paravane din lemn ce aparţinuseră părinţilor şi care îl dezorientau complet în privinţa dispunerii încăperilor prost zugrăvite. Nu era un loc murdar, poate un pic dezordonat, cu excepţia covorului din sufragerie care puţea groaznic şi arăta asemenea. Ramon avea un covor oribil. Pestilenţa avansată estompase culorile iniţiale şi se insinuase în materia covorului. Acesta era acum o bucată lată cu diverse forme într-un relief compus deja dintr-un soi de carne tocată cu diverşi aditivi.
Covorul lui ramon era fără îndoială viu. Covorul ăsta părea să se întindă prin toată casa şi când Ramon îl hrănea, tundea sau scotea la plimbare, el părea fericit.
Ramon era un tip chipeş, mătăhălos de chipeş, cu forme pline ca de odaliscă şi, de la o vreme, ieşea tot mai rar pe afară. Tânărul nu mai mergea nici până la chioşcul de ziare. Atunci când nu mergea la serviciu îşi petrecea timpul în casă. Câteodată lipsea şi de la serviciu, chestiune ce afecta tot cartierul. Nici chiar doamna H de la etajul 1 nu-l mai vedea şi suferea îngrozitor în lipsa lui. Ramon însă, avea un motiv întemeiat. El descoperise adevăratele sentimente acolo unde nici nu se aştepta, şi acum, lumea lui se sfârşea acolo unde se zăreau ciucurii covorului.
Covorul îl iubea acum pe Ramon. Materia aceea diformă lăţită pe parchet ca o pânză de Archimboldo exercita o fascinaţie aparte asupra lui Ramon şi-i oferea tânărului ceea ce nici o femeie nu-i oferise vreodată. Covorul nu ştia să vorbească, dar îşi iubea stăpânul cu o înflăcărare cu care nimeni nu-l mai iubise vreodată. Şi de aceea stăpânul mânca, dormea, lucra şi se distra pe covorul lui. De luni de zile nu mai văzuse Ramon o fiinţă asemenea lui, născută din femeie. Covorul era acum peste tot. Ramon uitase să vorbească şi se înţelegea cu covorul prin diverse gesturi. dincolo de ciucurii covorului, oamenii începuseră să-i simtă lipsa. De vreme ce tânărul se hotărâse să-şi petreacă viaţa alături de covor el renunţase acum la tot. Dormea deja în braţele covorului, se hrănea cu trupul covorului şi îşi petrecea tot timpul bârfind cu covorul. Ramon locuia acum pe covor. Era fericit în lumea lui mărginită, ca un Adam a cărui Evă era chiar Grădina Edenului, în afară de care cu mai exista nimic pentru el.
Aparamentul lui Ramon era năpădit acum de trupul covorului. Într-una din zile doamna H, sfătuită de toţi vecinii, coborâ în apartamentul tânărului. îl găsi dormind. Ramon era dezbrăcat şi zăcea învelit de carnea covorului care se revărsa peste trupul copt al tânărului. Doamna H văzând mizeria din apartament o şterse acasă, lăsând în urmă, pe covor, un robinet din oţel inoxidabil foarte frumos lucrat.
Trezindu-se, Ramon realiză brusc că nu plătise întreţinerea şi că lumea de afară există, abia aşteptând să-l arunce în stradă. Fericit acum că îşi găsise un ţel în viaţă, Ramon ar fi vrut ca lumea întreagă să se bucure alături de el. Alergă afară şi montă robinetul la conducta de racord a blocului şi începu să spele covorul de care, la final, se simţi foarte mândru.
Covorul arăta acum ca nou şi Ramon îşi plătise întreţinerea şi impoziteleşi se aştepta ca întreg cartierul să celebreze izbânda lui. În spatele blocului însă câinii vagabonzi urinau pe covorul său şi nimeni nu-l mai recunoştea pe Ramon.
Covorul lui era mort.
A doua zi Ramon a murit.
La început a fost detergentul de vase, până la Coca Cola nu mai era decât un vas

Timpul ceaiului

Ziua bună începe cu o cană de ceai. Şi dacă tot am băut o cană de ceai, nu strică o plimbare. Dacă n-ar fi aşa cald afară aş muri de plăcere. Acum sunt gata, poa să curga deja veştile bune. Nu e timp de planuri. Dar nici repezeala nu-i sănătoasă. Cu calm, ne îmbrăcăm hainele şi ieşim printre oameni. Unii mai meschini şi mai neprietenoşi decât apa rece la duş sau durerea de cap, alţii fricoşi, alţii tăcuţi, şi numai câţiva buni de luat acasa. Şi ce dacă Reginei îi lipseşte o doagă doar n-o să ne pierdem cu toţi capul acum. Anglia mi-e martoră că ceaiul e un bun răspuns chiar şi fără întrebare. Cu mult zahăr dacă se poate, oricum Pălărierul îl bea fără. Sus pălăria, şi mânuşa, revin cu detalii.

Între un răspăr şi doi peri

Stiţi, desigur, că-i cu minte,
Când te lepezi de veşminte
Să-ţi lipsească, ia aminte,
Codrii falnici de sub vintre.

Bot Blănos făcu greşeala
Să-şi ignore socoteala,
Ocupat fără-ndoială,
Cu orice, mai puţin scoala.

Acum şade Bot Blănos
Şi-i uşor morocănos
Căci deţine-n mod haios,
Mustaţă şi sus şi jos.

Răvaşul fără prăjitură

Ştii tu care eşti,

Fiincă ţi-am spus, da nu ţi-am spus aşa
Că-s dependent de pielea ta.
Culoarele pe care mergi,
Le iau şi le măsor aşa…
Curios dacă te potriveşti
Când cu privirea,
Când cu poveşti.

Vii şi-mi aduci
Câte-o bucată mare de culori şi mesăjele
De câteodată nu mai ies din ele,
Ca din fâşii prelungi
La gât ca fire de mărgele
Si sunt întinse până unde ajungi,
Fâşii de catifele
Pe un-te duci.

Ai terminat sau ti-ai dat drumul şi pentru ce?

Ce te preocupă, de obicei, dacă a terminat sau daca ţi-ai dat drumul? Sau n-are importanţă? Dacă n-are importanţă, înseamnă că faci parte din cea de-a doua categorie, a celor care nu recunosc. Şi, dacă te preocupă, cum afli? Să întrebi poate părea neortodox. Da’ n-are treabă orgasmul cu ortodoxia! Bine, şi cum întrebi? Dacă e prietena ta, e mai simplu decât dacă e prietena altuia sau vecina de scară? Dacă dansezi, pun pariu ca ţi-e mai uşor să întrebi “te-am călcat?”. Că doar nu dansaţi dezbrăcaţi. Păi, dacă oamenii-s mai politicoşi îmbrăcaţi, atunci înseamnă că Adam şi Eva erau la fel de open-minded cum propovăduieşte Cosmopolitan. Umblă vorba că tatăl lor n-a apreciat prea tare chestia asta. Iar mă trage aţa spre figuri de stil cu iz religios.
Ne îndepărtăm de subiect, e adevărat. Nu vorbim despre orgasm, vorbim despre întrebare. De pus întrebarea, o punem, noi mai des ca ele, îndrăznesc să speculez. Că doar la noi e mai greu de mimat, cu excepţia iluzioniştilor de profesie. Ele se prind, în general, dacă a fost sau n-a fost şi au cel mai adesea întrebări privitoare la dihotomia indoor-outdoor. Şi, dacă totuşi le-a trecut viaţa pe dinaintea ochilor şi artificii au brăzdat cerul dormitorului ca de 4 iulie în Times Square, atunci poate le scapă momentul decisiv şi le roade curiozitatea. Şi-atunci, hop şi întrebarea.
Exceptând formele argotice care se pretează exclusiv la hip hop, nu există chiar o infinitate de forme pentru aşa o întrebare punctuală, nu? Ca să nu fie surprize, le-am trecut în revistă încă din titlu. Căutătorii de nod în papură ar putea obiecta că prima e prea generală şi a doua prea familiară, ca să nu spunem că prima înlocuieşte momentele de tandreţe cu ţigara aia celebră sau o vizită la frigider, iar a doua poate fi considerată porno de cei care au fost educaţi să se abţină. Pe de altă parte, curg zâmbetele şi chicotelile dacă auzim întrebările astea în altă parte decât în aşternut, deci curiozitatea ne roade la fel de tare pe toţi.
Nu organizăm concurs, dar ar fi haios să primim pe adresa redacţiei câteva variante, măcar cât să luăm pulsul vocabularului intim autohton. Speculaţiile se termină aici, carcotaşii sunt rugaţi să nu-şi dea drumul până nu de-terminăm cum stă treaba la faţa locului sau faţa de pernă

Despre masturbare si alţi demoni

Stiţi vorba aia, "Doamne mare e gradina ta şi...", exact în gradina Lui (http://www.orthodoxphotos.com/readings/trupul/masturbarea.shtml) mă uitam acum câteva ore şi mă minunam de măreţia moralităţii dumnealor, ca să nu-i zic paranoia sau ipocrizie dezgustătoare că cine ştie ce ne rezervă viitorul şi ajung să fiu ars la bătrâneţe pe vreun rug digital pentru blogu' ăsta.
Definiţia este prima lovitură de geniu, făurită cu toată buna credinţă şi pioşenia adepţilor lui Sfântu' Lipsădeimaginaţie, cărora, nici prin gând nu le-a trecut vreodată, că în scopul reproducerii de plăcere sexuală trebuie cu precădere să-ţi mani pulezi creierul şi abia în scop auxiliar organele genitale.
Colosală este apoi enumerarea ingredientelor renumitului panaceu, ştiţi voi la ce mă refer: calciu, lecitină, magneziu, fosfor, testosteron, potasiu, vitamina B12, zinc, enzime, si multe alte elemente, care ar face să moară de ciudă vis-a-vis de aşa risipă toţi invidioşii pe bafta lui Dorian Gray, de la venerabilele doamne injectate cu botox, până la cucernicii călugări, care în lipsă de injecţiile mai sus menţionate, practică botul în speranţele unui efect asemănător probabil.
Şi ca să nu vă stric plăcerea de a descoperi singuri cum să ne ţinem mâinile afară din nădragi cu susţinerea feţelor bisericeşti trec şi la ultima în caz că nu merge cu homeopatia, "mai presus de toate, rugaţi-vă Domnului Iisus Hristos pentru a vă întări şi a vă ajuta să depăşiţi această dependenţă de masturbare."
E, ia imaginaţi-vă dragii mei cum sună o astfel de rugăciune. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, onanistul. Vă las să continuaţi voi după cum vă dă ... mâna.

Charles, file de poveste

Pe vremea când în Ţara Scăpătato-diluviano-poantică se potcoveau puricii cu nouăzecişinouă de ocale de săreau pană la nasul de pe sus al domniţelor relativ neigienizate ale micului Paris, apăru într-o primăvăruşcă răcoroasă un hrisov de la domnie. Se făcea că nu mai aveai voie a, mă scuzaţi de limbajul neaoş, fute fără acordul autorităţii centrale, şi cum şi numai atunci când aveai împuternicirea sau mai bine zis împotenţarea era musai să scrijeleşti pe lemnul porţii la care-ţi băteau oaspeţii următorul text:
"Futai cu Slobozire de la Domnie!"
Altfel, nici gând să te lepezi de nădragi că te mânca ocna numaidecât.