miercuri, 21 ianuarie 2009

Între un răspăr şi doi peri


Stiţi, desigur, că-i cu minte,
Când te lepezi de veşminte
Să-ţi lipsească, ia aminte,
Codrii falnici de sub vintre.

Bot Blănos făcu greşeala
Să-şi ignore socoteala,
Ocupat fără-ndoială,
Cu orice, mai puţin scoala.

Acum şade Bot Blănos
Şi-i uşor morocănos
Căci deţine-n mod haios,
Mustaţă şi sus şi jos.

luni, 19 ianuarie 2009

Răvaşul fără prăjitură



Ştii tu care eşti,
Fiincă ţi-am spus, da nu ţi-am spus aşa
Că-s dependent de pielea ta.
Culoarele pe care mergi,
Le iau şi le măsor aşa…
Curios dacă te potriveşti
Când cu privirea,
Când cu poveşti.

Vii şi-mi aduci
Câte-o bucată mare de culori şi mesăjele
De câteodată nu mai ies din ele,
Ca din fâşii prelungi
La gât ca fire de mărgele
Si sunt întinse până unde ajungi,
Fâşii de catifele
Pe un-te duci.

miercuri, 14 ianuarie 2009

Ai terminat sau ti-ai dat drumul şi pentru ce?

Ce te preocupă, de obicei, dacă a terminat sau daca ţi-ai dat drumul? Sau n-are importanţă? Dacă n-are importanţă, înseamnă că faci parte din cea de-a doua categorie, a celor care nu recunosc. Şi, dacă te preocupă, cum afli? Să întrebi poate părea neortodox. Da’ n-are treabă orgasmul cu ortodoxia! Bine, şi cum întrebi? Dacă e prietena ta, e mai simplu decât dacă e prietena altuia sau vecina de scară? Dacă dansezi, pun pariu ca ţi-e mai uşor să întrebi “te-am călcat?”. Că doar nu dansaţi dezbrăcaţi. Păi, dacă oamenii-s mai politicoşi îmbrăcaţi, atunci înseamnă că Adam şi Eva erau la fel de open-minded cum propovăduieşte Cosmopolitan. Umblă vorba că tatăl lor n-a apreciat prea tare chestia asta. Iar mă trage aţa spre figuri de stil cu iz religios.
Ne îndepărtăm de subiect, e adevărat. Nu vorbim despre orgasm, vorbim despre întrebare. De pus întrebarea, o punem, noi mai des ca ele, îndrăznesc să speculez. Că doar la noi e mai greu de mimat, cu excepţia iluzioniştilor de profesie. Ele se prind, în general, dacă a fost sau n-a fost şi au cel mai adesea întrebări privitoare la dihotomia indoor-outdoor. Şi, dacă totuşi le-a trecut viaţa pe dinaintea ochilor şi artificii au brăzdat cerul dormitorului ca de 4 iulie în Times Square, atunci poate le scapă momentul decisiv şi le roade curiozitatea. Şi-atunci, hop şi întrebarea.
Exceptând formele argotice care se pretează exclusiv la hip hop, nu există chiar o infinitate de forme pentru aşa o întrebare punctuală, nu? Ca să nu fie surprize, le-am trecut în revistă încă din titlu. Căutătorii de nod în papură ar putea obiecta că prima e prea generală şi a doua prea familiară, ca să nu spunem că prima înlocuieşte momentele de tandreţe cu ţigara aia celebră sau o vizită la frigider, iar a doua poate fi considerată porno de cei care au fost educaţi să se abţină. Pe de altă parte, curg zâmbetele şi chicotelile dacă auzim întrebările astea în altă parte decât în aşternut, deci curiozitatea ne roade la fel de tare pe toţi.
Nu organizăm concurs, dar ar fi haios să primim pe adresa redacţiei câteva variante, măcar cât să luăm pulsul vocabularului intim autohton. Speculaţiile se termină aici, carcotaşii sunt rugaţi să nu-şi dea drumul până nu de-terminăm cum stă treaba la faţa locului sau faţa de pernă