vineri, 17 octombrie 2008

Coperta 14

Au fost la teatru. Au crezut c-o să le placă. Le-a plăcut piesa probabil, numai autori pricepuţi, dar ceilalţi dormeau fumând din colţurile sălii, alţii dormeau dând din cap aprobator şi cu o expresie senină de mulţumire pe piepturile de bumbac. Alţii mai neciopliţi au părăsit locanta pentru nişte bagaboante şi fistic din narghilele. Dar cea mai mare parte au plecat să bea de oboseală şi să îşi frece genunchii de mese unsuroase, fără să mai amintim de luna plină de pe cer. De altfel luna era de vină că numai câţiva, printre care şi ei, urmăreau să-şi frece genunchii unii de alţii. Merseră să discute cu hangiul, tot asa de vesel ca şi ultima oară, însă crama era închisă şi nu le mai putea turna în căni kaki sau în cupe cioplite din bolovani, minunatul vin care, cum spunea el, hangiul, nu era pentru oameni proşti în nici un caz, amintindu-şi vorbele hangiului bătrân dinaintea lui. Ei îi era cald iar el privea prin ochii mijiţi luminile din vale gândindu-se că oraşul era într-adevăr cel mai bun prieten al omului. De-aia din când în când simţea nevoia sa vadă ce era dincolo de Ţara Dragonului Cenuşiu în spinarea căruia, se furişau aproape nevăzuţi, sute de mici bouri, în spinarea cărora daca ai fi reuşit să te caţeri, ai fi călătorit cu viteză ameţitoare şi excitantă. Iar altădată fugea înspre ţara unde se inventau bani şi acolo se şi îndragostise odată. Voia să se întoarcă mereu aici, unde nu era frumos dar unde el se iubea cu oraşul.
"Ce faci?", auzi lângă el. Probabil se gândea la coapse pe care se scurgeau picături de lapte, la două umbrele de plajă înfipte în nisipul arămiu, la văi pe care-i alergau ochii cu sângele pulsându-i în vena care îi apărea pe frunte. Nu putea sa-i povestească toate prostiile.
"Să mergem." veni răspunsul, şi se urcară pe cai şi în goana cailor îi furau valurile deoarece curenţii erau puternici şi ei erau somnoroşi şi nu struneau ca de obicei. Au întârziat astfel să ajungă degrabă şi au dansat până spre dimineaţă iar valurile se spărgeu de coapsele şi spinările lor dându-le fiori de plăcere, până când o toropeală plăcută luă locul somnului pe care nu-l mai doreau iar apele se facuseră oglindă la picioarele lunii care petrecuse toată noaptea împreună cu tufele de flori albe de pe marginea cerului.
"The future isn't what it used to be...." he said,
"I know, i remember..." she answered.